Printre picături de Bucureşti

Uneori plouă în Bucureşti…plouă în surâsuri, plouă cu lacrimi, plouă cu priviri radiante de fericire; plouă cu lacrimi de oraş sinistru, care rânjeşte ca un bărbat ameţit de aburii beţiei…plouă pe geamurile hămesite ale tramvaielor, plouă  pe băncile singure, plouă pe asfaltul găurit, plouă în neant, plouă în tot şi nimic…şi picăturile se aştern pe fruntea mea, îşi croiesc apoi drum spre  adâncitura globului ocular, de un roşu-obosit de fantasme ale iubirii ce mă seacă, dar se împiedică de firele de păr ale sprâncenelor  gotic arcuite de mirare şi disperare…şi apoi curg pe obrajii precum coaja pufoasă a caisei proaspăt coapte la lumina soarelui; după ce îi mângâie uşor se hotăresc să-mi arunce o sărutare pe buzele care ard ca un tâciune încins; în final le simt…sunt fecioare sfioase, de un “transparent” purificator…vreau să le devorez…vreau să te devorez…căci tu eşti parte din toate astea…tu eşti picătura care-mi umple paharul cu dragoste mereu şi mereu…